Călătoria spre împlinirea visului este cea care ne transformă

Săptămâna acesta am simțit profund cât de mult contează să nu întorci spatele unui proiect la care ții…cât de mult contează, dar și cât de greu poate fi să nu renunți. Drumul spre împlinirea unui vis poate fi foarte dificil uneori. Și te întrebi pe alocuri dacă merită efortul și dacă nu cumva pierzi vremea. Nu e deloc ușor!

Însă mă întorc în asemnea momente spre mine și mă accept așa cum sunt: am învățat cât de mult înseamnă pentru mine să încerc, să risc. Nu-mi e ușor să mă străduiesc cu adevărat, nu mi-e ușor mai ales să eșuez. Însă am învățat să mă ridic. Așa sunt eu și cred în resursele mele (tenacitate, perseverență, seriozitate, dedicare). Chiar dacă exercițiul de a le identifica pentru a mă motiva să merg mai departe nu e ușor în momentele dificile. Când nu am nici o garanție că voi reuși. Însă tot eu îmi spun: dacă nu încerc, nu voi învăța nimic!

Și tot la greu am mai învățat că o resursă foarte bună poate fi o prietenă/partener care să te inspire să mergi mai departe. Să te sprijine cu atât de multă convingere, încât să devină imposibil pentru tine să te îndoiești de cât de capabil ești să îți îndeplinești visul! Căreia îi mulțumesc!

Vorbesc în aceste rânduri despre acea chemare sau visul care te ține treaz noaptea, despre pasiunea care te mistuie, care îți accelerează bătăile inimii. Vorbesc despre tine care poți deveni astfel persoana care ți-ai dorit întotdeauna să devii! Despre călătoria ta spre cea mai buna variantă a ta!

Pe mine coachingul m-a ajutat să depășesc aceste momente. Și acum sunt client de coaching pentru că îi știu valoarea și cât mă ajută.

Ce ți-ai dori să se schimbe în viața ta și se poate schimba dacă lucrăm îmreună?

Lasă-mi un mesaj în privat și ne vom cunoaște!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *