Negocierile înseamnă parteneriat și co-crearea unor relații de calitate

Mulți ani am foarte atent preocupată, în fața unui subiect nou de negociere, să implic toate părțile interesate, pornind de la criterii obiective. În special când sunt implicați mulți parteneri de negociere, care provin din națiuni diferite, tehnicile și tacticile de negociere sunt dintre cele mai diverse. Nu aș putea spune că nu există orgolii, ambiții, poziții de forță, mici concesii pentru a face negocierile să continue și să ducă spre rezultatul dorit. Însă există și negociatori foarte bine pregătiți, experimentați, cu clasă aș zice. La ei identifici ușor niște abilități de aur, însușite și exersate în timp.

citește în continuare

Bineînțeles că am încredere!

În acest an atipic și dificil pentru noi toți, întrebarea care îmi este adresată adesea este cum îmi dezvolt și mențin relațiile de networking, mai ales acum când totul este la distanță. Conștientizez în acest fel noi valențe ale experienței valoroase cu care am venit în coaching după peste 10 ani de coordonare în domeniul negocierilor și pe care le folosesc activ în prezent în proiectele pe care le dezvoltăm la nivel de echipă.

CONTINUĂ SĂ CITEȘTI

3 pași simpli pentru o comunicare de calitate

Una dintre cele mai frecvente probleme cu care clienții vin la ședințele de coaching individual sună cam așa: întâmpin dificultăți în relația cu colegul meu/șeful meu/partenerul. Fiecare client desigur are povestea sa. Însă când întreb ce e dificil pentru el/ea în relația respectivă, cel mai adesea cei mai mulți realizează că este vorba despre maniera de comunicare. Comunicare poate înseamna multe lucruri. Ca și pe clienții mei, vă invit să vă întrebați care este primul pas pe care îl puteți face pentru a vă îmbunătăți maniera de comunicare.

citește în continuare